Podcast Mindsetters: „Productivitatea începe cu sistemele interne și cu leadershipul”

”Degeaba construiești strategie dacă tu nu ai deja implementate instrumente de control ca să vezi dacă strategia este implementată corect. Totul se leagă și merge în cerc: interconectare, interdependență, integrare.”
-Aliz Kosza-

În al doilea episod din al doilea sezon din Mindsetters vorbim tot despre productivitate. De această dată este vorba nu doar despre productivitatea personală a antreprenorilor ci despre cum să creștem productivitatea companiilor.

Aliz Kosza, invitatul meu din acest podcast, este unul dintre cei mai experimentați mentori de business din România, fost CEO în companii de prestigiu din România, a derulat în ultimii ani peste ’70 de proiecte pentru firme antreprenoriale.
Puteți citi mai multe despre proiectele lui Aliz Kosza pe site-ul www.alizkosza.ro.

Tocmai pentru că are foarte multă experiență în managementul companiilor dar cunoaște foarte bine și lumea antreprenorială, am discutat despre lucrurile care contează cel mai mult pentru antreprenorii care ași doresc să aibă o firmă productivă.

Ascultă podcastul Mindsetters cu Aliz Kosza aici:

Pentru o firmă, productivitatea începe cu digitizarea, cu sistemele interne, raportarea, cu focus-ul pe obiectivele mari și leadership

Aliz Kosza spune că, dacă e vorba de productivitatea unei companii, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să înțelegem ce este productivitatea cu adevărat. Mulți antreprenori vorbesc despre productivitate, însă destul de puțini o înțeleg și o pot aplica corect. Este extrem de important să învățăm că, la nivel macro, poți urmări nivelul de productivitate al companiei tale în general, prin nivelul de profitabilitate operațională.

Și acestea sunt legate de sistemele interne, o bună raportare, digitalizare, focus pe obiectivele mari din companie și leadership.

Digitizare

Digitizarea, spune Aliz Kosza, este prima condiție care face posibilă productivitatea într-o companie. Ai nevoie de sisteme electronice precum CRM sau ERP care să integreze și să automatizeze toate operațiunile cheie din companie. În 2021 nu mai este posibil să conduci o companie, chiar și una destul de mică, fără să ai soluții de management software.

Raportare

Cei care au sisteme și o infrastructură digitală suficient de puternică au și un alt important beneficiu: pot avea la dispoziție **rapoarte în timp real **care le arată evoluția afacerii. În lipsa acestor rapoarte, antreprenorii conduc practic o companie orbește. Pe măsură ce compania crește mai mult și devine mai complexă, este extrem de greu să mai iei decizii corecte dacă nu ai acces la un sistem de raportare foarte eficient.

Sisteme

Pe de altă parte, ca antreprenor, nu poți ști pe ce trebuie să te concentrezi, care sunt obiectivele tale de afaceri cheie dacă nu ai acest tip de raportare de business. Fără aceste sisteme pur și simplu nu poți lua decizii.

Leadership

Iar ultimul și, probabil unul dintre cele mai importante ingrediente ale productivității unei firme este leadership-ul. Capacitatea unui antreprenor de a crea echipe de oameni care găsesc soluții, nu doar de simpli executanți, poate face diferența între succes și eșec într-o afacere antreprenorială.