RO e-Factura

Foarte important! Completarea câmpului Județ este obligatorie atât pentru furnizor cât și pentru client. În cazul furnizorului, sistemul completează automat județul pe baza codului poștal.

În cazul în care furnizorul și/sau clientul au sediul în București, în câmpul Oraș se va nota „Sector 1”, „Sector 2” etc., iar la județ se va nota „București”.

Recomandăm completarea codului poștal pentru clienții tăi astfel încât sistemul să preia automat orașul și județul în mod corect.

De asemenea, din rațiuni tehnice impuse de către ANAF, există următoarele restricții:

  • Lunginea numelui orașului poate conține cel mult 50 caractere;
  • Lungimea adresei poate conține cel mult 150 caractere;
  • Denumirea articolelor și/sau serviciilor poate conține cel mult 100 caractere;
  • Subiectul facturii poate conține cel mult 300 caractere.

Factura va putea fi emisă și peste aceste limite însă în fișierul XML va fi exportat doar numărul de caractere permise.

Rezumat

MiniCRM permite generarea și descărcarea fișierelor XML necesare pentru sistemul de facturare electronică de la ANAF – RO e-Factura.

Important: Din considerente tehnice, din păcate, în acest moment transmiterea automată către ANAF a fișierului XML nu este posibilă.

Dacă activezi în domeniul construcțiilor și ai nevoie de utilizarea sistemului de facturare MiniCRM pentru construcții noi te rugăm sa ne contactezi la suport@minicrm.ro.

De asemenea, dacă activezi în domeniul serviciilor turistice și accepți ca și modalitate de plată a acestor servicii vouchere de vacanță te rugăm să ne contactezi la suport@minicrm.ro.

În mod similar, dacă ai nevoie să folosești coduri UIT (care se pot obține din sistemul e-Transport) te rugăm să ne contactezi la suport@minicrm.ro.

După emiterea facturii, sistemul va genera automat fișierul XML pe care va trebui apoi să îl încarci în Spațiul Privat Virtual (SPV) oferit de către ANAF.

Descărcarea fișierului XML din MiniCRM

1.) Primul pas pentru a ajunge la fișierul XML este să descarci factura după emiterea acesteia

2.) Din factura descărcată va fi nevoie să preiei atașamentul

Există două posibilități de a descărca fișierul XML din factură:

2.1.) Dacă folosești browserul de la Mozilla Firefox, poți descărca fișierul XML direct din previzualizarea facturii

2.2.) Folosind aplicația Adobe Acrobat Reader

Click dreapta pe atașament pentru a-l salva

Încărcarea fișierului XML în Spațiul Privat Virtual

După ce ai obținut fișierul XML necesar, următorul pas este să îl încarci în Spațiul Privat Virtual pus la dispoziție de către ANAF.

Atenție! Accesul la Spațiul Privat Virtual este condiționat de deținerea unui certificat electronic.

1.) Autentifică-te în Spațiul Privat Virtual

2.) Din secțiunea Factură electronică alege din meniu opțiunea Trimitere factură

3.) Selectează fișierul XML descărcat anterior și apoi apasă butonul Transmitere XML factură

Apoi poți verifica starea fișierului transmis

Verificarea facturilor trimise în Spațiul Privat Virtual

Există posibilitatea să verifici informațiile despre facturile trimise anterior în secțiunea Răspunsuri factură

Scutirea de TVA

Dacă emiți facturi scutite de TVA, pentru sistemul RO e-Factura este nevoie să specifici un motiv de scutire pentru fiecare articol emis astfel.

Iar motivul selectat va fi afișat pe factură imediat sub denumirea articoluluiRecomandăm folosirea a câte unui singur motiv de scutire TVA pe o factură întrucât dacă se selectează motive de scutire diferite, în fișierul XML se va exporta motivul ales la ultimul element adăugat pe factură. Dacă este nevoie de mai multe motive pe factură, recomandăm emiterea de facturi diferite.

Pe final, îți las și un video în care Junior îți arată, și el, cum poți urca facturile emise direct în SPV: