Business Intelligence (BI) în MiniCRM

Folosind noua funcționalitate Business Intelligence (BI) a MiniCRM poți, de acum, să ai acces la date pe care nu le poți accesa în alt mod din sistem. Astfel, poți construi pentru tine o mulțime de rapoarte dinamice care să îți permită să ai o imagine clară a companiei tale.

Astfel, folosind această nouă funcție poți construi rapoarte care se bazează pe datele din sistemul tău MiniCRM, date care se sincronizează în timp real.

La ce poți folosi această funcție?

Mai jos poți regăsi câteva din posibilitățile de utilizare pentru BI:

  • Poți crea rapoarte folosind aproape toate datele din sistem (chiar și date care nu sunt disponibile în filtrele MiniCRM):
    • Date din câmpurile adăugate pe carduri;
    • Date din istoricul cardurilor;
    • Date legate de istoricul modificărilor de status al cardurilor;
    • Date legate de sarcini și date din istoricul sarcinilor;
    • Date legate de sursa lead-urilor;
    • Date referitoare la activitatea colegilor;
  • Poți folosi date din mai multe surse (module) într-un singur raport. Totuși nu poți folosi date din exteriorul MiniCRM;
  • Poți construi rapoarte în care să centralizezi cantități mari de date (zeci de mii de carduri);
  • Diverse rapoarte folosind datele din sistem (date legate de venituri, timp petrecut pe un anumit card/tichet, poți face corelații între date – de exemplu, poți analiza numărul de sarcini sau emailuri în raport cu rata de închidere, numărul de tichete închise cu succes, etc.).

Limite

  1. Pentru construcția rapoartelor în BI poți folosi doar datele din MiniCRM (nu poți încărca date din exterior). Dacă totuși ai o integrare API/XML între MiniCRM și un alt sistem, vei putea folosi datele sincronizate prin integrare în rapoarte BI.
  2. Această funcționalitate este o platformă deja integrată de către noi cu MiniCRM dar care nu face parte din platforma MiniCRM.

Cerințe

Pentru a utiliza aceasta platformă este nevoie să ai cunoștințe de SQL.

Exemple de rapoarte în BI

Accesul în platformă

Accesul în platformă este condiționat de activarea addon-ului MiniCRM business intelligence din pagina Abonare.

Apoi vei primi acces în platformă și vei putea, la rândul tău, să ai oricâți utilizatori vei dori și pentru fiecare utilizator poți seta nivelul de acces (un utilizator poate avea acces doar la anumite rapoarte, poate avea acces doar de vizualizare și/sau editare, etc.).