Modulul Vânzări MiniCRM

Modulul de vânzări MiniCRM organizează și prioritizează oportunitățile (prospecții) și clienții, astfel încât să ai o rată de închidere a vânzării mai mare și să acorzi atenție clienților cu adevărat importanți. Prospecții sunt înregistrați în mod automat setând gradul lor de calificare. În acest modul, prospecții „înaintează” de-a lungul procesului de vânzare, până când devin clienți. Clienții pierduți sunt, de asemenea, înregistrați. Astfel, poți decide foarte simplu ce sarcini ar trebui îndeplinite întâi, bazându-te pe pe statusul în care se află un prospect sau client.

01_Sales_process

Câmpuri cheie

Logica primordială a modului Vânzări este aceea că trebuie să setezi valoarea din câmpurile cheie în cardurile de oportunitate. Sistemul prioritizează automat bazându-se pe aceste valori. Fiecare oportunitate care este adăugată în MiniCRM ajunge în statusul Calificare Prospect. Trebuie să setezi valoarea acestor din campul Calificare prospect și Status vânzare pentru a putea muta apoi leadul într-un alt status.

01_Sales_fields

Calificarea Prospectului

Prospecții sunt calificați în funcție de un criteriu obiectiv, de exemplu, mărimea companiei, venitul anual, numărul actual de angajați etc. Pentru a putea califica în mod consistent este important să definești foarte clar un grup țintă de clienți cunoscut de toți colegii.

Calificarea este permanentă, se schimbă la intervale mari de timp(1-2 ani).

  • Necalificate: Prospectul nu se încadrează în grupul țintă. Poate exista șansa de a-i vinde, dar acest lucru se întâmplă rar.
  • Calificat: Prospectul ideal căruia să îi oferi soluția ta.
  • VIP: Este indicat să îi oferi o atenție deosebită. Dacă îți restrângi grupul țintă, leadurile VIP formează cea mai mare parte a lui.

Este decis?

‘Prospectul este foarte interesat, vrea să cumpere, trebuie să profiți de această oportunitate.’

Dacă bifezi campul Este decis, sistem va crește în mod automat prioritatea oportunității de vânzare. Agenții de vânzări vor ști că trebuie să se concentreze pe aceasta.

Pași gestionare vânzare

Poți gestiona pași pre-setați în stadiul ‘În curs’ și ‘Vânzare câștigată’ care te va ajuta să urmărești ce faci în continuare și ce s-a făcut deja.

Statusurile vânzarii

‘Aproape nicio șansă’: Există o șansă foarte mică de a închide această vânzare. Dacă va fi realizată cu succes, poți fi fericit, însă nu pierde foarte mult timp cu aceste oportunități.

‘Follow-up’: Concentrează-te pe aceste oportunități, ele se află în grupul tău țintă. Chiar dacă nu sunt calificate, ei sunt deciși și vor să cumpere.

‘Focus follow-up’: Ei vor deveni cei mai buni clienți: sunt VIP-uri decise sau prospecți calificați. Poți câștiga vânzarea dacă le acorzi atenție și îi gestionezi foarte bine.

‘Trebuie închis’: Aceste oportunități trebuie să fie închise. Ele sunt VIP-urile decise sau calificate și se află în ultimul pas de vânzare. Cu ele ai cele mai mare șanse de succes, nu le lăsa să plece.

01_Sales_stage

Baza de date

“VIP”: Prospecți VIP pierduți. Nu vor fi uitați, îi poți targeta cu camapnii de Marketing.

‘Calificat - activ’: Calificat. S-au aflat într-un pas de vânzare sau au fost clienți.

‘Calificat - pasiv’: Calificat. S-au aflat în statusul Marketing.

‘Necalificat - activ’: Necalificat. S-au aflat într-un pas de vânzare sau au fost clienți.

‘Nealificat - pasiv’: Necalificat. S-au aflat în statusul Marketing.

01_Database_stage