Activarea serviciului SMS

Serviciul de trimitere a SMS-urilor este un serviciu contra-cost. Tariful per SMS diferă în funcție de țara de destinație iar un tabel al tarifelor poate fi consultat aici.
Recomandăm evitarea introducerii în SMS-uri de URL-uri scurtate folosind servicii de scurtare a URL-urilor (de exemplu, cutt.ly sau altele) întrucât acele SMS-uri pot fi blocate din motive ce țin de SPAM!

Pentru a trimite SMS-uri din sistem, serviciul SMS trebuie activat în produsul din care se dorește trimiterea de SMS-uri. Acesta poate fi activat în mai multe produse în același timp.

Un SMS poate conține maximum 160 de caractere (inclusiv spații). Dacă un text conține 161 de caractere vei fi taxat dublu.
Prețul unui sms poate varia și în funcție de caracterele speciale pe care le folosești (de exemplu, dacă se folosesc diacritice – âășțî), se pot insera maximum 70 de astfel de caractere într-un mesaj, cu tot cu spații).Poți verifica modul de calcul al SMS-urilor tale folosind acest site.

Pentru activarea serviciului SMS, mergi la secțiunea de Setări apăsând pe (colțul dreapta sus) și apoi alege Produse din meniul de sus și dă click pe numele produsului în care dorești activarea serviciului SMS.

Ajuns în pagina de setări a produsului, caută și completează câmpul Expeditor SMS cu numărul tău de telefon.

Numărul de telefon pe care îl completezi va fi folosit doar la activarea serviciului SMS și nu este numărul de pe care se vor expedia mesajele. Pe acest număr vei primi un cod de activare al acestui serviciu, așadar asigură-te că ai acces la acest număr atunci când îl completezi în sistem.

SMS-urile vor ajunge la clientul tău din partea unui număr scurt (3737) iar clienți tăi nu pot trimite SMS înapoi către acel număr. Îți recomandăm să te semnezi la finalul SMS-ului astefel încât clienții tăi să știe din partea cui au primit mesajul.

Important! Numărul de telefon 3737 nu aparține și nu este gestionat de către MiniCRM. MiniCRM nu poate și nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul pe care îl pot avea mesajele provenind de la acest număr. Acest număr de telefon aparține și este gestionat de către furnizorul nostru de servicii SMS (SMSAPI – https://www.smsapi.com/en).